La bine și la rău...

Niciodată nu am știut să reacționez  la aflarea veștii că cineva a murit sau că se află într-o stare gravă. Nici atunci când mi se comunica vestea cu privire la o persoană cunoscută, deci când vestea mă viza efectiv, dar nici atunci când o cunoștință îmi povestea despre cineva din cercul său de apropiați. Poate mai ales în această situație. Întotdeauna mi-a fost frică de propria reacție, de ce aș putea zice sau face în comparație cu ce ar trebui să zic sau să fac într-o asemenea situație. Frică că aș putea spune ceva prostesc, că aș putea s-o dau în bară. Sigur, când aflu dintr-o altă sursă sau mi se comunică în scris, am timp să mă pregătesc, să mă gândesc ce să zic și ce să fac și mă descurc mult mai bine, dar când eu întreb ce s-a întâmplat, ce-i cu fața asta sau altele de acest gen și primesc răspuns "a murit x...", "x e în stare gravă" sau "am aflat că am x boală" pur și simplu mă blochez, eventual murmur ceva acolo, mi se întristează privirea,dar cam atât. Și apoi încep să mă simt vinovată că n-am știut cum să reacționez și mă gândesc cam ce ar trebui să fac în această situație. De aceea prefer să aflu de la o terță persoană,din altă sursă sau să nu aflu. Dar în viață nu totul e simplu. Și acei oameni s-ar putea să aibă nevoie de tine.
De curând am constatat că respectivele persoane au nevoie să știe pur și simplu că ești acolo pentru ele, că pot conta pe tine. Mai ales prietenii; nu degeaba se zice "prieten la bine și la rău". Cred că de fapt mai mult ar trebui să conteze tocmai partea în care le ești alături la greu. Pentru că în situațiile dificile îți dai seama cine iți sunt prietenii adevărați. Tocmai acest lucru m-a determinat să lupt cu frica mea. Să trec peste temerile mele și să mă comport ca o adevărată prietenă. De cele mai multe ori, cuvintele sunt de prisos; o îmbrățișare face cât o mie de cuvinte! Și am constatat că nu trebuie să zici ceva anume,ci dimpotrivă trebuie să te comporți normal. Nu să ignori problema, ci să nu-ți fie frică să vorbești despre ea. Să nu te abții de la a zice o glumă de teamă că ai putea fi considerat insensibil,ci dimpotrivă, să zici cât mai multe lucruri amuzante. Nu în exces desigur, dar așa cum ai face-o în mod normal. Pentru că umorul ajută întotdeauna. Și persoana respectivă îți va fi chiar recunoscătoare că îi mai iei gândul de la aspectele negative și îi evidențiezi partea frumoasă a vieții. Că ești tu, cel pe care îl cunoaște și îl apreciază.
Dacă te confrunți și tu cu această problemă, cu această temere că ai putea spune ceva greșit și preferi să ignori situațiile de acest gen, oprește-te! Luptă și învinge-ți frica! Fii alături de cei dragi ție, simpla ta prezență e suficientă. Și încearcă să înlocuiești cuvintele cu gesturi, încearcă ca în loc de "condoleanțe" sau "îmi pare rău" să strângi în brațe pentru câteva secunde respectiva persoană. Îți garantez că va aprecia mult mai mult gestul tău. Și va înțelege că nu e singură, că se poate baza pe tine, că are un sprijin real. Și deși cuvintele sunt importante, eu una sunt adepta motto-ului "fapte,nu vorbe!"