Trăiește clipa!

Viața e prea scurtă ca să te abții de la lucrurile pe care ți le dorești - lucrurile care te fac fericit.

Follow by Email

marți, 30 decembrie 2014

Sentimente și Rezoluții



Zilele trec iar eu nu simt nimic. Încă nu am intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă și de acum sigur nici nu mai e cazul. Pentru mine toate astea sunt doar zile, zile obișnuite. Zile care trec pe lângă mine și nu-mi aduc nimic nou. Mâine e (din nou) ultima zi din an și nu simt nimic. Poate doar timpul care trece rapid pe lângă mine, de nici nu apucăm să schimbăm două vorbe. Nu simt bucuria sosirii unui nou an, bucuria ca anul ăsta va fi mai bun, că voi face astfel încât să fie așa, că e timpul când se deschid noi orizonturi, noi oportunități, o nouă șansă la fericire. Dar pe de altă parte, nu simt nici tristețe. Nu sunt tristă că a trecut un alt an în care n-am realizat practic nimic, în care am avut parte de momente oarbe, de idei care m-au adus înapoi, dar nici nu sunt tristă pentru că noul an ar putea însemna un alt an de greșeli din care va trebui să învăț în cele mai dure moduri... Parcă aș fi într-o stare de amorțeală -am stat atât de mult în același loc, în aceeași stare încât nu mai sunt capabilă să percep nimic. Să simt.
Și mă gândesc: oare ajung în sfârșit la acel moment în care pot să mă detașez de tot, de toți și de toate? Am învățat oare în sfârșit să nu mai simt? Să trăiesc cu toate momentele ca și cum ar fi deja parte din mine și nu mă mai afectează pentru că le cunosc deja? Să privesc totul obiectiv și să nu mai pun la suflet?
Să-mi las sufletul prin locuri îndepărtate, neștiute de nimeni, undeva unde să nu mai fie deranjat și să-și ia în sfârșit pauza bine meritată pare o idee bună pentru anul ce vine. Pentru că nici nu mai îmi amintesc de când nu l-am lăsat să plece în vacanță. Și simt că după toate cele întâmplate, merită.

În ultimul timp am constatat sau mai bine zis alții au constatat pentru mine că nu sunt atentă la detalii. Și obișnuiam să fiu foarte bună la observat. Dar anul acesta m-am delăsat. Nu știu cum, nu știu în ce moment, dar cert este că am renunțat ușor ușor să mai fiu atentă. Și asta m-a costat. Se pare că sentimentele implică pierderea atenției pentru detalii. Ajungi să vezi doar imaginea de ansamblu, doar ce-ți dorești să fie real. Dar e bine că am început să conștientizez, să-mi dau seama că am greșit, am început să-mi revin. Și cred că e un moment bun. Astfel încât, pentru anul ce vine, o altă rezoluție este să fiu atentă la detalii, să le acord importanța cuvenită. Să nu mai cad pradă aparențelor. Să văd profunzimea.

La sfârșit de an mi-au revenit toate amintirile. Mi-a revenit tot trecutul. Și e timpul ca în noul an trecutul să rămână trecut și să mă agăț cât mai tare de prezent. Să fiu prezentă. Pentru că ”aici”, ”acum” și ”acest moment” trebuie să fie singurele care contează.